Dosar 1965/212/2019 din 28.01.2019

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1965/212/2019
Data dosar:
28.01.2019
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C15
  • 413 NCPC/244 CPC

    Admite cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de către reclamantă. Dispune suspendarea judecării cererii de chemare în judecată, formulată de către reclamanta XXXX, în contradictoriu cu pârâţii XXXX, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. 2 şi 6 din Legea nr. 18/1991, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu drept de recurs, în mod separat, pe durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.10.2019.

    Incheiere suspendare din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C15
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate - dosar nr. 1965/212/2019/a1

    Incheiere de sedinta din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 26.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C15
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 26.06.2019
  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C15
  • Amână cauza

    administrarea probei cu înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 15.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD