N****** G******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 2 Cod proc. penală constată competenţa instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 73/137/P/2016 din data 18.10.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc privind pe inculpatul N****** G******, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal şi „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N****** G******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 decembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara374/2019 din 20.12.2019