G***** I*** R*****
InculpatHOTĂRĂŞTE Condamnă pe inculpatul G***** I*** R***** la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice – art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza dispoziţiilor art. 91-92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani. În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de probaţiune Piatra Neamt, la datele fixate de către acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2,3 Cod penal, impune inculpatului ca pe perioada termenului de încercare să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul serviciilor publice în cadrul Primăriei Grumăzeşti, jud. Neamţ sau în cadrul Primăriei Tg. Neamţ, Jud. Neamţ în cadrul serviciilor publice potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de probaţiune. Atenţionează pe inculpat cu privire la dispoziţiile art. 96 Cod penal, care reglementează revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.02.2020.
Hotarare 17/2020 din 13.02.2020D I S P U N E, Amână pronunţarea la data de 13.februarie.2020. Pronunţată în şedinţa publică astăzi , 05.02.2020. Preşedinte,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2020Având în vedere că prin Hotărârea nr.15/09.10.2019 a Colegiului de conducere a instanţei, s-a dispus ca, Completul C3 condus de d-na judecător Ilona Nica să fie preluat de judecătorul ce va fi numit la această instanţă ca urmare a concursului de admitere în magistratură, organizat în perioada 28 martie 2019 – 8 iulie 2019, atât în ceea ce priveşte cauzele penale cât şi cauzele civile aflate pe rolul instanţei, pentru a se respecta principiul continuităţii completului şi nemijlocirii, amână judecarea cauzei la data de _5.02.2020.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Pentru ca inculpatul să depună la dosarul cauzei declaraţia notarială ulterioară emiterii rechizitoriului, amână judecarea cauzei la data de 12.12.2019.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019