B**** R*****
InculpatV***** C******
InculpatÎn temeiul art. 362 rap. la art. 208 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul B**** R*****, arestat în baza M.A.P. nr. 2/UP/CONTESTAŢIE din data de 08.08.2019 emis de Tribunalul Pentru Minori Şi Familie Braşov. În baza art. 362 raportat la art. art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, coroborat cu art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv (instituită prin încheierea din data de 08.08.2019 a Tribunalului de Minori şi Familie Braşov), dispusă faţă de inculpatul B**** R***** cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului B**** R***** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii controlului judiciar: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (şi anume organul de poliţie în raza căruia se află locuinţa inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, impune inculpatului B**** R***** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii controlului judiciar: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Braşov, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu se apropie de persoana vătămată Varga Richard Alexandru, partea civilă Rotundu Cristina-Ionela şi de martorii Cristian Robert, Păcurar Ştefania Adina, Nistor Alexandra-Meda şi Alecu Constantin şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. 3 C.Proc.Pen., atrage atenţia inculpatului B**** R***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. . În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală, stabileşte ca organ de supraveghere Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Braşov, care va verifica periodic respectarea obligaţiilor impuse inculpatului B**** R*****, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora va sesiza de îndată instanţa de judecată. Dispune plasarea inculpatului B**** R***** sub control judiciar, începând cu data rămânerii definitive a prezentei, pentru o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 362 rap. la art. 208 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul V***** C******, poreclă Lorand. În baza art. 362 raportat la art. art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, coroborat cu art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv (instituită prin încheierea din data de 08.08.2019 a Tribunalului de Minori şi Familie Braşov), dispusă faţă de inculpatul V***** C****** cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului V***** C****** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii controlului judiciar: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (şi anume organul de poliţie în raza căruia se află locuinţa inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, impune inculpatului V***** C****** respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii controlului judiciar: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Braşov, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu se apropie de persoana vătămată Varga Richard Alexandru, partea civilă Rotundu Cristina-Ionela şi de martorii Cristian Robert, Păcurar Ştefania Adina, Nistor Alexandra-Meda şi Alecu Constantin şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. 3 C.Proc.Pen., atrage atenţia inculpatului V***** C****** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. . În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală, stabileşte ca organ de supraveghere Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Braşov, care va verifica periodic respectarea obligaţiilor impuse inculpatului V***** C******, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora va sesiza de îndată instanţa de judecată. Dispune plasarea inculpatului V***** C****** sub control judiciar, începând cu data rămânerii definitive a prezentei, pentru o perioadă de 60 de zile. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.11.2019, ora 16:00.
Incheiere finala dezinvestire din 20.11.2019