Dosar 196/191/2019 din 01.02.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 196/191/2019
Data dosar:
01.02.2019
Instanta:
Judecătoria Blaj
Departament:
Judecătoria Blaj
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 09:30

    Complet: C1 CIVIL
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta U.A.T. Municipiul Blaj, în contradictoriu cu pârâtul R*** A**** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3797 lei, reprezentând redevenţa de concesiune datorată, rămăşiţă şi majorări de întârziere până în ianuarie 2019. Obligă pârâtul la plata majorărilor de întârziere din ianuarie 2019 şi până la plata integrală a debitului. Ia act că reclamanta a renunţat la judecarea capetelor de cerere privind rezilierea contractului de concesiune nr. 6701/1996 şi obligarea pârâtului la predarea terenului liber de construcţii. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Blaj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.10.2019.

    Hotarare 420/2019 din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 01.10.2019 la ora 09:30

    Complet: C1 CIVIL
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 10.10.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2019
  • Sedinta din data de 26.09.2019 la ora 09:30

    Complet: C1 CIVIL
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 01.10.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.09.2019
  • Sedinta din data de 11.09.2019 la ora 09:30

    Complet: C1 CIVIL
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 26.09.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 09:30

    Complet: C1 CIVIL
  • Amână cauza

    amână cauza la 11.09.2019, ora 9,30 pentru comunicarea precizării cu pârâtul şi pentru care reclamanta să depună modul de calcul

    Incheiere de sedinta din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 09:30

    Complet: C1 CIVIL
  • Amână cauza

    pentru a fi citat pârâtul cu menţiunea prezenţa personal la interogatoriu şi pentru ca reclamanta să depună extras CF, acordă termen la data de 12.06.2019

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD