N**** M*******
ReclamantA************ I****** S* P**** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta N.M.(cu CNP şi cu domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâta Administrator Imobile şi Pieţe S.R.L. (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 97/12.09.2019, emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei mai sus menţionate, anume aceea de tehnician veterinar în cadrul societăţii pârâte. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta dacă nu ar fi fost emisă decizia nr. 97/12.09.2019, despăgubiri calculate de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Ia act de faptul că reclamanta a indicat că va solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 9 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 441/2020 din 09.07.2020Amana pronuntarea in cauza la data de 9 iulie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2020Amana pronuntarea in cauza pe 30 iunie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2020Amana cauza pentru probe.
Incheiere de sedinta din 25.05.2020„suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură”
TERMEN PRESCHIMBAT
Dispune preschimbarea termenului de judecată fixat în data de 27 aprilie 2020, în dosarul pentinte al Tribunalului Mureş, pentru 11 mai 2020
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Termen pentru administrarea probelor incuviintate
Incheiere de sedinta din 09.03.2020Termen pentru citarea martorului Milasan
Incheiere de sedinta din 10.02.2020Termen acordat pentru administrarea probelor incuviintate
Incheiere de sedinta din 14.01.2020