R** & R** S*
ReclamantN*********** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS & RDS S.A. astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SC N*********** S** Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 236,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 329 lei cu titlu de contravaloare clauză penală echipamente promo (contravaloare telefoane livrate cu discount 100%). Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1118.65 lei, reprezentând contravaloarea abonamentelor aferente perioadei dintre data rezilierii unilaterale a contractului şi data încetării duratei minime iniţiale a contractului. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 92,67 lei, începând cu data de 01.08.2018 şi până la data achitării integrale, penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 92,12 lei, începând cu data de 01.09.2018 şi până la data achitării integrale, penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 51,54 lei, începând cu data de 01.10.2018 şi până la data achitării integrale. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad, sub sancţiunea nulităţii. Executorie de drept.
Hotarare 1362/2019 din 04.06.2019Amână pronunţarea la data de 04.06.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2019Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 22.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2019