Dosar 1981/102/2019 din 16.10.2019

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1981/102/2019
Data dosar:
16.10.2019
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.12.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Ia act de renunţare la judecată

    Constată renuntarea reclamantului S**** I***** (cu CNP şi cu domiciliul) la judecarea acţiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 13 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1434/2019 din 13.12.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronunţarea asupra cauzei pentru data de 13 decembrie 2019, termen la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, conform prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 05.12.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronunţarea asupra cauzei pentru data de 12 decembrie 2019, termen la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, conform prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD