K***** I***** I********** R* S*** - P*** R****** L****
ReclamantV****** A****** E****
PârâtRespinge ca rămasă fără obiect cererea de valoare redusă formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâta Vizitiu Elena Andreea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.01.2020.
Hotarare 147/2020 din 16.01.2020Se va reveni cu adresă către reclamantă, cu menţiunea de a preciza situaţia actualizată a debitului restant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.01.2020, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamantă şi pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Având în vedere depunerea unor înscrisuri de către pârâtă, dispune comunicarea acestora către reclamantă, cu menţiunea de a preciza situaţia actualizată a debitului restant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.11.2019, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.10.2019, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 iulie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.07.2019