C***** M**** C*******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** T********
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii. Admite acţiunea formulată de reclamanta C***** M**** C******* în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi, în consecinţă: Dispune anularea deciziei nr.3605/23.07.2019 emisă de pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Dispune obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii prin care să se dispună reîncadrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei şi la plata despăgubirilor egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data încetării raportului de serviciu şi până la reîncadrare. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 09.12.2019.
Hotarare 881/2019 din 09.12.2019Termen 09.12.2019 - pentru a se emite adresă către instituţia pârâtă.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019