K***** I***** I********** R* S*
ReclamantD******* I*************
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Investments Ro S.A. în contradictoriu cu pârâtul D******* I*************. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 335,76 lei, compusă din: - 168,77 lei reprezentând debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate, - 166,99 lei reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 335,76 lei, împreună cu dobânda penalizatoare contractuală de 0,5%/zi de întârziere care a început să curgă de la data la care acestea au fost calculate de creditorul cedent şi până la achitarea integrală a debitului. Respinge cererea în ceea ce priveşte suma de 1.111,78 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată la data de 23 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu1263/2019 din 23.12.2019