M******** I**
ReclamantM******** E****
ReclamantD*** E***** A*****
PârâtD*** M****** I****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea. Obligă reclamantul la plata către pârâ?i a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronun?are, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de grefa instan?e, astăzi, 17.09.2019.
Hotarare 932/2019 din 17.09.2019Amână pronunţarea cauzei pentru data de 17.09.2019, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, data de 16.09.2019.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 16 septembrie 2019, pentru când: - pârâţii se vor cita la reşedinţa din Austria, prin scrisoare recomandată, cu menţiunea că au obligaţia alegerii unui domiciliu în România unde urmează să li se facă toate comunicările privind procesul şi cu menţiunea indicării unei adrese de poştă electronică pentru comunicarea citaţiilor şi altor acte de procedură, precum şi la domiciliul din Pucioasa. - dispune reducerea termenului de citare la 2 zile Pronunţată în şedinţa publică astăzi, data de 14.08.2019.
Incheiere de sedinta din 14.08.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Mastacan Nadia Maria
Incheiere abtinere din 05.08.2019