S* E** F******* S** P*** A************ J******* A****** D* R*********** J******** I****
ReclamantD****** C**** I*****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 398,12 lei, reprezentând contravaloare servicii, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0.1%/zi aferente debitului principal, calculate începând cu data de 05.12.2017 şi până la data plăţii efective şi integrale a debitului. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 16.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3122/2019 din 16.05.2019Amână pronunţarea la data de 16.05.2019. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2019Având în vedere că la dosarul cauzei nu se află dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar reclamantei nu i s-a pus în vedere să achite o astfel de taxă judiciară, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.05.2019, pentru când se citează reclamanta cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 31,84 lei pentru primul capăt de cerere şi 20 lei pentru capătul doi al cererii, sub sancţiunea anulării cererii. Totodată, se comunică reclamantei că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la data comunicării. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 05.04.2019