B**** I* V*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P*****
Parte civilăB**** I* V*****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. În temeiul art.278 din Codul de procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale nr. 823 din 19.06.2019 pronunţată de această instanţă în dosarul nr.19905/193/2019 privind pe inculpatul Boicu Vasile în sensul că alin. 11 al dispozitivului va avea următorul conţinut: „Deduce din pedeapsa aplicată durata detenţiei de la data de 6.12.2017 la data de 1.02.2018 şi de la data de 23.07.2018 la zi” iar aliniatul 12 al dispozitivului va avea următorul conţinut: „Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 568/2017 emis de Judecătoria Rădăuţi şi dispune emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale”. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 24 iulie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 24.07.2019