S* I******* L** S**
ReclamantS* R****** B** F**** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. I. L. S.A, cu sediul social în B., sector *, str. C., nr. *, construcţia * şi sediu procesual ales în B., S. U., nr. **, sector *, în incinta institutului ICPE, corp *, etaj *, CUI *** în contradictoriu cu pârâta SC R. B. F. SRL, cu sediul în sat Ş. N., oraş Ş., judeţ A., CUI ******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 696,15 reprezentând contravaloare facturi neachitate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere de 0.1% pe zi de întârziere, respectiv suma de 401,9 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere datorate de la data scadenţei facturilor şi până la data de 01.11.2019, iar începând cu data de 02.11.2019 şi până la achitarea efectivă a debitului, pârâta va datora penalităţi în procent de 0.1% pe zi de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 287 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, în valoare de 87 lei şi onorariu avocaţial, în cuantum de 200 lei. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi 10.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3010/2020 din 10.07.2020Amână pronunţarea la data de 10.07.2020. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.07.2020 la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.07.2020Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisuri. Respinge ca neutile soluţionării cauzei, proba cu interogatoriul pârâtei şi proba cu expertiza contabilă solicitate de reclamantă. Emiterea unei adrese către reclamantă, pentru a preciza dacă litigiul s-a soluţionat pe cale amiabilă, iar în caz afirmativ dacă insistă în capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată. Amână judecarea cauzei la 03.07.2020, Completul Civil C5-8V, sala 2, ora 09:00. Pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă, se citează pârâtul. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.06.2020, la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă.
Incheiere de sedinta din 05.06.2020Potrivit disp. art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 şi art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României Nr. 240/14.04.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 08.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT DIN OFICIU LA DATA DE 08.05.2020.
Incheiere de sedinta din 20.03.2020Din oficiu, dispune preschimbarea termenului din data de 20.03.2020, la data de 08.05.2020, şedinţă publică. Având în vedere starea de urgenţă instituită la nivel naţional, încunoştinţarea părţilor se va face prin afişare la uşa instanţei şi pe portalul instanţei. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020