Dosar 1998/187/2019 din 25.09.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1998/187/2019
Data dosar:
25.09.2019
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.10.2019 la ora 12:00

    Complet: C 26 civil-
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta INTRUM DEBT FINANCE AG ( fosta INTRUM JUSTITIA DEBT FINANCE AG), în contradictoriu cu pârâta B*** R*****. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 367,74 lei reprezentând debit principal respectiv contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 59,38 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge celelalte pretenţii. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac, care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi,17.10.2019.

    Hotararecameraconsiliu2460/2019 din 17.10.2019
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C 26 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 17.10.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD