Dosar 19/230/2019 din 08.01.2019

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19/230/2019
Data dosar:
08.01.2019
Instanta:
Judecătoria Filiasi
Departament:
JUDECATORIA FILIASI
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2019 la ora 11:00

    Complet: C4CP (fost C2CP)
  • Condamnare

    În baza art. 228 alin. 1 art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul G**** M****, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Furt calificat în formă continuată (2 acte materiale). În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a din Codul penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un curs de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Brădeşti sau în cadrul Şcolii cu cls. I-VIII comuna Brădeşti, pe o perioadă de 100 de zile. În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal. Constată că inculpatul G**** M**** a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26.11.2018, ora 13.30, până la data de 27.11.2018, ora 13.00. În baza art. 399 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul G**** M****. În baza art. 19 şi 397 din Codul de procedură penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Î*** M******** C********* prin reprezentant legal şi obligă inculpatul la plata sumei de 5000 lei către partea civilă Î*** M******** C*********, reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul G**** M**** la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare din care suma 1.500 din faza de urmărire penală. Onorariul apărător din oficiu aferent fazei de urmărire penală în cuantum de 300 lei conform delegaţiei Baroului Dolj nr. 11.406/2018, onorariul apărătorului din oficiu din faza de cameră preliminară în sumă de 260 lei – conform delegaţiei nr.547/2019 – av. Gheară Elena şi respectiv, onorariul avocat din oficiu din faza de judecată în cuantum de 868 lei conform delegaţiei nr. 2887/2019 – avocat Gheară Elena, rămân în sarcina statului urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Dolj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.04.2019.

    Hotarare 55/2019 din 19.04.2019
  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 11:00

    Complet: C4CP (fost C2CP)
  • Amână cauza

    Incuviinţează proba cu înscrisurile în circumstanţiere solicitată de către inculpat. Încuviinţează cererea de amânare formulată de către inculpat asistat de apărătorul său din oficiu în vederea administrării probei cu înscrisurile in circumstanţiere.

    Incheiere de sedinta din 29.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD