D******** G*******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite contestaţia. Anulează Decizia nr. 243332/11.04.2019. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să recalculeze pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 01.12.2018, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor din prime de vacanţă şi prime atestate prin adeverinţa nr. XVII/3272/14.06.2018 eliberată de BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia plătită şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, calculate de la data de 01.12.2018 la zi. În temeiul prev. art. 453 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 30.09.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5162/2019 din 30.09.2019Amână pronunţarea la data de 30.09.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2019