K***** I***** I********* R* S*
ReclamantG***** I***** A******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A, în contradictoriu cu pârâta Gojnea Adriana Ionela. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumelor de : - 621,67 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii; - 176,18 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului; - penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere conform contractului în continuare, de la data la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent, respectiv 20.10.2015 (data indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă de timbru. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, astăzi, 24.10.2019.
Hotarare 1402/2019 din 24.10.2019