Dosar 2001/40/2019 din 30.10.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2001/40/2019
Data dosar:
30.10.2019
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.01.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM2-N
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantele Pricopi Liliana şi Hudişteanu Lili Simona – prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială ,, Ion Cernat” Havârna. Obligă pârâta să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de predarea simultană - învăţământ preşcolar, în procent de 7 % din salariul de bază, reclamantei Pricopi Liliana începând cu data de 01.09.2017 iar reclamantei Hudişteanu Lili Simona începând cu 07.10 .2019, sumele urmând a fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 22.01.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.

    Hotarare 53/2020 din 22.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD