M***** G******
ContestatorT******** F******
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatorul M***** G******, în contradictoriu cu intimata T******** F******, ca fiind neîntemeiată. În temeiul prevederilor art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008 urmează ca suma de care contestatorul a fost scutit prin admiterea cererii de ajutor public judiciar, să rămână în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Măcin. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 18.03.2020.
Hotarare 411/2020 din 18.03.2020Amână pronunţarea la data de 18 martie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2020Având în vedere că prin Hotărârea nr.2 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe s-a hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată, urmând a se soluţiona doar cauzele urgente, cele cu arestaţi în cauză, verificarea măsurilor preventive, cele privitoare la măsuri de siguranţă, precum şi cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (după caz), instanţa,
Incheiere de sedinta din 21.02.2020În temeiul dispoz. art.400 CPC repune cauza pe rol întrucât găseşte necesar a se solicita Casei de Pensii Tulcea să comunice instanţei dacă asupra pensiei contestatorului au fost instituite mai multe popriri, şi în caz afirmativ, să comunice în ce limite, respective ce cote se reţin acestuia. Fixează termen la data de 21 februarie 2020 pentru când se vor cita părţile, aducându-le la cunoştinţă motivul repunerii pe rol a cauzei şi pentru când se va solicita Casein de Pensii Tulcea relaţiile menţionate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020Amână pronunţarea la data de 14 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2020Pentru a se achita de către contestator, cheltuielile ocazionate cu copierea şi certificarea dosarului de executare silită înaintat de BEJ-Şelaru Adrian în cuantum de 34,51 lei, instanţa
Incheiere de sedinta din 15.11.2019Admite cererea formulată de petentul M***** G******. Dispune scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum 692,8 lei, urmând ca aceasta să fie avansată în întregime de către stat. Atenţionează petentul asupra faptului că, în cazul în care se constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, va fi obligată, prin încheiere, la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutită, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019Apreciind că se impune a se emite adresă către petent pentru a depune la dosar înscrisuri doveditoare ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată prev. de art. 14 alin.1 din OUG.51/2008, necesare soluţionării cererii de ajutor public judiciar, instanţa
Incheiere de sedinta din 09.10.2019