R** & R** S*
ReclamantM**** C****** V******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS&RDS SA, în contradictoriu cu pârâta M.C.V. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 113.10 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, cât şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi, calculate de la scadenţa fiecărei facturi şi până la plata efectivă, fără a se depăşi valoarea debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 179 lei cu titlu de justă despăgubire reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca S309. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 290.33 lei cu titlu de justă despăgubire reprezentând contravaloarea de activare şi utilizare a abonamentului Optim Nelimitat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Marghita. Pronunţată astăzi, 30.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 1484/2019 din 30.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 alin. 1 Cod proc. civ., amână pronunţarea la data de 30.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019