M********* O********** P*****
ReclamantB*** M****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primarul Municipiului Oradea, în contradictoriu cu pârâta B*** M****, şi, în consecinţă: Obligă pârâta la intrarea în legalitate, prin obţinerea, într-un termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a autorizaţiei de construire şi încadrarea în prevederile autorizaţiei astfel obţinute, a lucrărilor constând în extindere construcţie existentă, realizate la imobilul situat în Oradea, jud. Bihor, descrise prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 378 seria PLO nr. 0031645 încheiat la data de 23.11.2015 de către Poliţia Locală Oradea. În situaţia în care pârâta nu va obţine autorizaţia de construire în termenul mai sus arătat, instanţa obligă pârâta ca, într-un nou termen de 6 luni, care va începe să curgă de la data expirării termenului stabilit prin paragraful anterior al acestei hotărâri, să procedeze la desfiinţarea construcţiilor mai sus descrise, realizate fără autorizaţie de construire. În cazul în care pârâta nu va îndeplini niciuna dintre obligaţiile stabilite în sarcina acesteia, prin prezenta hotărâre, în termenele mai sus arătate, instanţa autorizează desfiinţarea construcţiilor mai sus descrise, prin grija Primarului Municipiului Oradea şi pe cheltuiala pârâtei. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronun?area prezentei hotărâri se face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 20 iulie 2020.
Hotarare 2705/2020 din 20.07.2020în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2020în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2020în vederea deliberării şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2020Suspendat de drept conform art. 412 alin. 1 pct. 8 C. proc.civ. raportat la art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020
având în vedere Hotărârile nr. 191/10.03.2020 a CSM – Secţia pentru Judecători, respectiv nr. 192/2020; ţinând cont de Decizia nr. 4/11.03.2020 a Preşedintelui instanţei şi de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 3/11.03.2020 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării cauzelor, cu excepţia celor urgente, ca măsură preventivă a răspândirii infectării cu Coronavirus ( Covid-19)
Incheiere de sedinta din 16.03.2020