S****** F***** Ş*****
PetentR**** N******** A P******************************* P******* N****** A******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul SFS cu date personale, în contradictoriu cu intimata RNP – Romsilva- Administrarea Parcului Natural Apuseni, cu date de identificare, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria APNA nr. 0000303 încheiat în data de 04.08.2019 de către intimat şi, în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 5000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria APNA nr. 0000303 încheiat în data de 04.08.2019 de către intimat, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Huedin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.07.2020.
Hotarare 499/2020 din 29.07.2020din lipsă de timp pentru deliberare
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2020din lipsă de timp pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020Suspendat de drept
administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 22.01.2020