K***** I***** I********** R* S*
ReclamantT******** D******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea K***** I***** I********** R* S* în contradictoriu cu pârâtul T******** D******, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata sumei de 47.69 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii. Obligă pârâtul la plata sumei de 95.93 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesionării creanţei, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere de la data cesiunii până la achitarea integrală a debitului, în cuantum de 0.5%/zi. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru – fila 102. Respinge cererea, în rest, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.09.2019.
Hotararecameraconsiliu3103/2019 din 23.09.2019Amână pronunţarea la data de 23.09.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019Dispune refacerea procedurii de citare cu pârâtul, Dispune recitarea reclamantei cu aceeaşi menţiune dispuse la termenul anterior şi cu menţiunea de a preciza domiciliul actual al pârâtului. Dispune efectuarea de verificări DEPABD cu privire la pârât
Incheiere de sedinta din 27.06.2019Dispune citarea reclamantei cu mentiunea de a depune inscrisul solicitat sau de a face dovada demersurilor efectuate pentru obtinerea contractului şi a imposibilitatii de obţinere a înscrisului solicitat.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Dispune citarea reclamantei cu mentiunea de a depune în original ordinul de plata nr. 670 din 05.02.2019, în cuantum de 50 lei şi cu menţiunea de a depune. contractul în baza căruia a emis facturile depuse la dosarul cauzei, respectiv cel din 18.06.2016, cu privire la abonamentele RED 13, RED 16 şi la nr, de telefon din cuprinsul facturilor, să depuna contractul de cesiune incheiat cu vodafone, dovada de reziliere a contractului şi dovada comunicării acesteia catre pârât şi cu mentiunea de a preciza contravaloarea cărei facturi, a cărui abonament şi a cărui nr. de tel o reprezintă suma de 47.69 lei.
Incheiere de sedinta din 09.05.2019