G****** S**** R** D******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. pr.pen. condamnă pe inculpatul Gowrie-Smith Rod Douglas pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută de art. 336 alin.1 din Codul Penal, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. pr.pen. condamnă pe inculpatul Gowrie-Smith Rod Douglas pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 C.pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i) (dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere), pe o perioadă de 2 ani calculaţi de la rămânerea definitivă a prezenţei sentinţe penale, conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i) (dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere), care se execută în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. raportat la art. 38 C.pen. contopeşte cele două pedepse aplicate, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 2 luni închisoare, urmând ca pedeapsa finală să fie de 1 an şi 10 luni închisoare. În temeiul 45 alin. (1) C.pen. raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i) (dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere), pe o perioadă de 2 ani calculaţi de la rămânerea definitivă a prezenţei sentinţe penale, conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În temeiul art. 45 alin. (5) C.pen. raportat la art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i) (dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere), care se execută în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 zile, la una dintre următoarele două instituţii: S.C. Horticultură S.A. sau S.C. Drumuri Municipale S.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş după evaluarea inculpatului. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi şi 800 de lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2020.
Hotarare 1491/2020 din 16.06.2020amana pronuntarea pentru data de 16.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2020Repune cauza pe rol pentru obtinerea fisei de cazier judiciar din România a inculpatului. În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 43 alin. 2 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea ia act de suspendarea de drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură în prezenta cauză.
Incheiere de sedinta din 18.03.2020Amana judecarea cauzei la data de 18.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2020Amana judecarea cauzei la data de 10.03.2020, fata de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020