K**** K** S**
CreditorG***** G***** S**
DebitorAdmite, în parte, cererea având ca obiect ,,ordonanţă de plată”, formulată de creditoarea K**** K** S** în contradictoriu cu debitoarea G***** G***** S**. Ordonă debitoarei să achite creditoarei în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri suma de 23.006,40 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenţei fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii efective a debitului principal, în conformitate cu disp. art. 3 alin. 21 OG nr. 13/2011. Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând obligarea debitoarei la plata sumei de 27.839,18 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale. În temeiul art. 453 Cod procedură civilă obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare, urmând ca depunerea cererii în anulare să fie făcută la Judecătoria Galaţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.12.2019.
Hotarare 7516/2019 din 06.12.2019Amână pronunţarea la data de 06.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2019