H*** I***
InculpatDISPUNE: În baza art. 346 alin. (1) C.p.p., Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 104/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, privind pe inculpatul HI, cercetat în stare de libertate, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. Constată legalitatea administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul HI. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 14.03.2019
Incheierefinalacamerapreliminara154/2019 din 14.03.2019