C****** R*****
InculpatD****** G****** C*******
InculpatH****** M******
InculpatAdmite contestaţia formulată de inculpata H M împotriva încheierii penale nr. 109/J/08 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care o desfiinţează în parte, doar în privinţa soluţiei de menţinere a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpata contestatoare şi rejudecând: În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, art. 218 alin. 1, 2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpata H M (fostă Z, cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 24 iulie 2019 până la data de 22 august 2019 inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală impune inculpatei ca pe durata arestului la domiciliu să nu părăsească domiciliul în care locuieşte, situat în localitatea , fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatei să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu participanţii la comiterea infracţiunii şi cu martorii din prezenta cauză. Dispune ca Poliţia Oraşului H să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse inculpatei. În baza art. 221 alin. 4 atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii şi a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei H M de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/CP/16 iulie 2018 emis în baza încheierii penale nr. 441/C/10.07.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, dacă nu este arestată sau deţinută în altă cauză. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul D G C împotriva aceleiaşi încheieri. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul D G C la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Acordă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. M C R, în sumă de 313 lei, care se suportă din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iulie 2019
Hotarare 109/2019 din 24.07.2019