O**** P*** F*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.1 Cod de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 17.12.2019, emis în dosarul nr. 4819/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, privind pe inculpatul O**** P*** F*****, trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul O**** P*** F*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara268/2020 din 29.01.2020