B*** R***** G*******
InculpatG****** G******** M****
InculpatC***** E**** V*****
InculpatC***** Ş***** E**** - r**** l*** a* i*** C***** E**** V**
Parte responsabilă civilmente reprezentant legal al minorului Cornea Eugen VasileR***** E**** R***** - r**** l*** a* i*** C***** E**** V**
Parte responsabilă civilmente reprezentant legal al minorului Cornea Eugen Vasile1. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul B*** R***** G*******, trimis în judecată în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (persoană vătămată Nuculete Ioana). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 2. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (persoană vătămată Popescu Ana). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 3. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (persoană vătămată Deaconu Gheorghe). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 4. În baza art. 32 din Codul penal rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat (persoană vătămată Sabie Nicu Veniamin). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 5. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal şi art. 38 alin. 1 din Codul penal (două acte materiale), condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (persoană vătămată Langa Filofteia). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 6. În baza art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. f) din Codul penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) şi d) din Codul penal şi art. 38 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (persoană vătămată Apostu Elena). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. (1) şi (2) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal dispune ca inculpatul B*** R***** G******* să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare (din care 4 ani pedeapsa cea mai grea la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 ani). În baza art. 404 alin. 4 lit. a şi b din Codul de procedură penală rap. la art. 72 din Codul penal, din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta, deduce perioada reţinerii de la data de 24.04.2019 până la data de 25.04.2019 şi durata arestului preventiv şi arestului la domiciliu, de la data de 25.04.2019 până la data de 18.04.2020, inclusiv. În baza art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal şi art. 67 alin. (1) şi (2) din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 raportat la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 60 din Codul penal pedeapsa urmează a fi executată în regim de detenţie. 7. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpata G****** G******** M****, trimisă în judecată sub control judiciar, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (persoană vătămată Popescu Ana). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 8. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal, art. 38 alin. 1 din Codul penal şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (persoană vătămată Deaconu Gheorghe). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 9. În baza art. 48 din Codul penal rap. la art. 32 din Codul penal, cu aplic. art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de furt calificat (persoană vătămată Sabie Nicu Veniamin). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 10. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (două acte materiale) şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (persoană vătămată Langa Filofteia). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 11. În baza art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. f) din Codul penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) şi d) din Codul penal, art. 38 alin. 1 din Codul penal şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (persoană vătămată Apostu Elena). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal raportat la art. 67 alin. (1) şi (2) din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal dispune ca inculpata G****** G******** M**** să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare (din care 3 ani pedeapsa cea mai grea la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 ani şi 4 luni). În baza art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal şi art. 67 alin. (1) şi (2) din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, termenul urmând a curge după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 raportat la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 60 din Codul penal pedeapsa urmează a fi executată în regim de detenţie. 12. În baza art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. f) din Codul penal, cu aplic. art. 113 alin. 2 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală dispune faţă de inculpatul minor C***** E**** V*****, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 6 luni, în condiţiile art. 113 din Codul penal rap. la art. 114, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b şi art. 118 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (persoană vătămată Apostu Elena). Conform art. 121 alin 1 lit. a şi e din Codul penal, dispune ca minorul pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională şi să se prezinte la Serviciul de Proba?iune la datele fixate de acesta. Supravegherea minorului se va face de către Serviciul de Proba?iune Argeş. Atrage aten?ia inculpatului SANDU OANE, minor la data săvâr?irii faptei, asupra consecin?elor prev. de art. 123 din Codul penal, cu privire la nerespectarea obliga?iilor impuse şi cu privire la săvâr?irea de noi infrac?iuni în cursul executării măsurii educative aplicate prin prezenta sentin?ă. În baza art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 din Codul civil admite acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate, respectiv Nuculete Ioana (constituită parte civilă cu suma de 800 de lei – prejudiciu material); Popescu Ana (constituită parte civilă cu suma de 2000 de lei – prejudiciu material); Deaconu Gheorghe (constituit parte civilă cu suma de 7600 de lei – prejudiciu material) şi în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Apostu Elena, respectiv pentru suma de 1200 de lei, din care 700 de lei reprezintă prejudiciul material şi 500 de lei prejudiciul moral. Obligă pe inculpatul B*** R***** G*******, la plata către partea civilă Nuculete Ioana a sumei de 800 de lei cu titlu de daune materiale. Obligă pe inculpaţii B*** R***** G*******, G****** G******** M****, în solidar la plata sumei de 9600 de lei, compusă din suma de 2000 de lei către partea civilă Popescu Ana, cu titlu de prejudiciu material şi suma de 7600 de lei către partea civilă Deaconu Gheorghe, reprezentând prejudiciul material. Obligă pe inculpaţii B*** R***** G*******, G****** G******** M**** şi C***** E**** V*****, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, părinţii inculpatului minor, la plata către partea civilă Apostu Elena a sumei de 1200 de lei din care 700 de lei cu titlu de prejudiciu material şi 500 de lei prejudiciu moral. Ia act că persoanele vătămate Sabie Nicu Veniamin şi Langa Filofteia nu s-au constituit părţi civile. În baza art. 404 alin. 4 lit. e) din Codul de procedură penală, art. 398 din Codul de procedură penală şi art. 274 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură penală, obligă pe fiecare dintre cei trei inculpaţi, iar pe inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente, să plătească în favoarea statului suma de 4500 de lei, din care suma de 2000 de lei în sarcina inculpatului B*** R***** G*******, 1500 de lei în sarcina inculpatei G****** G******** M**** şi suma de 1000 de lei în sarcina inculpatului minor C***** E**** V*****, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Onorariul apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpatul B*** R***** G*******, avocat Bucuroiu Gavrilă Daniela, conform împuternicirii avocaţiale nr. 338 din data de 29.10.2019, în cuantum de 868 de lei; avocat Boştină Cătălin desemnat pentru inculpata G****** G******** M****, conform împuternicirii avocaţiale nr. 337 din data de 29.10.2019, în cuantum de 868 de lei; avocat Berevoescu Sorin desemnat pentru inculpat C***** E**** V*****, conform împuternicirii avocaţiale nr. 336 din data de 29.10.2019, în cuantum de 868 de lei; avocat Cursaru Nina desemnat pentru persoana vătămată Deaconu Gheorghe, conform împuternicirii avocaţiale nr. 375 din data de 19.11.2019, în cuantum de 470 de lei; avocat Diaconescu Mariana desemnat pentru persoana vătămată Apostu Elena, conform împuternicirii avocaţiale nr. 131 din data de 10.03.2020, în cuantum de 470 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 martie 2021.
Hotarare 22/2021 din 08.03.2021Amână pronunţarea la 08 martie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 martie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.03.2021Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se va face la data de 05.03.2021 Pronunţată în şedinţa publică de la 17.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2021Emite adresă către Primăria Comunei Şuici pentru a comunica în copie certificatul de deces al persoanei vătămate Apostu Elena. Introducerea în cauză şi citarea moştenitorilor persoanei vătămate Apostu Elena, respectiv Potcovaru Maria şi Şitoianu Gheorghiţa. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 17 februarie 2021, ora 10.00. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021Amâna judecarea cauzei la data de 20 ianuarie 2021, ora 13:00. Dispune emiterea mandatelor de aducere pentru martorii Iordăchescu Ionelia şi Potcovaru Gheorghe şi citarea în continuare a martorilor Gherman Florin Mădălin, Ivan Paulina Mariana, Cojocaru Marian, Buşaru Mihai şi Olteanu Sevastian. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Amâna judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2020, ora 13:00. Dispune readministrarea probatoriului având în vedere poziţia anterioară exprimată de inculpatul B*** R***** G******* în sensul că nu recunoaşte săvârşirea tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina sa. Dispune citarea primilor patru martori indicaţi în rechizitoriu, respectiv Iordăchescu Ionel, Potcovaru Gheorghe, Pioarcă Constantin şi Borcan Ion. Se citează inculpatul B*** R***** G*******. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Amâna judecarea cauzei la data de 28 octombrie 2020. Se revine cu adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş prin care se solicită înaintarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Dispune efectuarea demersurilor pentru identificarea medicului de familie al inculpatului B*** R***** G******* şi a actelor medicale referitor la acesta ce ar putea exista în evidenţele medicului său de familie. Dispune emiterea mandatului de aducere pentru inculpatul B*** R***** G******* pentru a fi însoţit de către organele de poliţie în vederea expertizării psihiatrice în data de 19 august 2020, ora 8:30. Amâna judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2020. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Termen: 15.07 pentru expertiză psihiatrică.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Amâna judecarea cauzei la data de 3 iunie 2020 pentru când se emit mandate de aducere pentru inculpaţi şi se citează părţile responsabile civilmente Cornea Ştefan Eugen, şi Rebeca Elena Raluca, părţile vătămate Nuculete Ioana, Popescu Ana, Deaconu Gheorghe, Sabie Nicu Veniamin şi Apostu Elena, precum şi Serviciul Proba?iune de pe lângă Tribunalul Arge?. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 mai 2020.
Incheiere de sedinta din 20.05.2020Admite cererea de amânare a judecă?ii formulată de avoca?ii Sorin Berevoescu ?i Daniela Bucuroiu Gavrilă pentru a permite a se lua cuno?tin?ă de con?inutul cererii de constituire parte civilă formulată de persoana vătămată Apostu Elena prin apărător desemnat din oficiu. Amâna judecarea cauzei la data de 20 mai 2020 pentru când se citează în cauză reprezentan?ii legali ai inculpatului minor C***** E**** V***** ?i Serviciul de Proba?iune de pe lângă Tribunalul Arge?, potrivit dispoziţiilor art. 508 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.04.2020Se emite adresă la Baroul Argeş pentru a desemna un apărător din oficiu pentru persoana vătămată Apostu Elena, cu excepţia avocaţilor: Daniela Bucuroiu Gavrilă, Loredana Ducu, Sorin Berevoescu, Nina Cursaru şi Cătălin Boştină. Se reia procedura de citare cu inculpatul Boja Răzva Gheorghe şi cu persoana vătămată Apostol Elena la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Şuici. Amână judecarea cauzei la data de 22 aprilie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Se reia procedura de citare cu inculpatul Boja Răzva Gheorghe şi cu persoana vătămată Apostol Elena la domiciliu şi la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Şuici. Se emit adrese către Primăria comunei Şuici şi Unitatea de Asistenţă Medico Socială Şuici, pentru a comunica care este situaţia persoanei vătămate, dacă este sau nu pusă sub interdicţie sau dacă are numit un curator sau tutore. Se emite adresă către Postul de Poliţie Şuici, împreună cu citaţia, pentru a face dovada înmânării citaţiei către persoana vătămată, urmând a întocmi un proces-verbal de înmânare a acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 4 martie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Se emite adresă către Tribunalul Argeş pentru a înainta dosarul de fond nr. 2032/216/2019. Se reia procedura de citare cu inculpatul B*** R***** G******* şi persoana vătămată Apostu Elena Amână judecarea cauzei la data de 30 ianuarie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 19.12.2019Admite cererea formulată de persoana vătămată Deaconu Gheorghe, prin care a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu. Se emite adresă la Baroul Argeş pentru a desemna un apărător din oficiu persoanei vătămate Deaconu Gheorghe. Respinge cererea persoanei vătămate-parte civilă Popescu Ana de numire a unui apărător din oficiu. Ia act de cererile formulate de persoana vătămată Sabie Nicu Veniamin prin care a arătat că nu are nicio pretenţie de la cei trei inculpaţi şi cere să fie scos din proces, şi persoana vătămată constituită parte civilă, Langa Filofteia prin care a arătat că nu mai are nicio pretenţie şi doreşte să se termine procesul. Se citează inculpatul B*** R***** G*******, partea vătămată Apostu Elena la domiciliul indicat şi la UAMS Suici şi persoana vătămată-parte civilă Nuculete Ioana. Părţile prezente la acest termen de judecată primind termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 19 decembrie 2019 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 14.11.2019Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2019 pentru desemnarea apărătorilor din oficiu inculpaţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019