Dosar 2034/90/2019 din 07.08.2019

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2034/90/2019
Data dosar:
07.08.2019
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
A II A CIVILA
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2019 la ora 10:00

    Complet: F10-Contencios
  • Admis fond

    Admite cererea formulată de reclamanta S****** E****, domiciliată în comuna Bujoreni, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDETEAN VÂLCEA - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP, cu sediul în Rm. Vâlcea, strada G-ral. Praprgescu, nr. 1, judeţul Vâlcea, astfel cum a fost modificată, şi în consecinţă: Anulează Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3113/04.07.2019, emis de pârât. Obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantei S****** E**** un certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, termen de valabilitate 24 luni, începând cu data de 04.07.2019. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă, în cazul exercitării căii de atac, la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.10.2019.

    Hotarare 1241/2019 din 28.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD