Dosar 20414/271/2019 din 23.12.2019

contestaţie creditor Legea 77/2016


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20414/271/2019
Data dosar:
23.12.2019
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
contestaţie creditor Legea 77/2016
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 08:30

    Complet: C21 civil-
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de contestatoarea Banca Transilvania SA, în contradictoriu cu intimata C**** A*** G*******. Constată neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în privinţa notificării de dare în plată formulată de intimată şi înregistrată în evidenţele contestatorilor sub nr. 1501038/09.12.2019 şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară comunicării acestei notificări. Obligă intimata să achite contestatoarei suma de 20 de lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru. Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.10.2020.

    Hotarare 4647/2020 din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 23.10.2020 la ora 08:30

    Complet: C21 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area cauzei pentru data de 27.10.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 08:30

    Complet: C21 civil-
  • Amână cauza

    administrare proba interog.intimata

    Incheiere de sedinta din 18.09.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 08:30

    Complet: C21 civil-
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020
  • Sedinta din data de 03.04.2020 la ora 08:30

    Complet: C21 civil-
  • Stare de urgenta

    suspendat de drept conform art. 412 alin 1 pct. 8 C.p.c. raportat la art. 42 alin 6 din Decretul Preşedintelui României nr 195/2020

Flux dosar


Actualizare GRPD