A******* V*******
PetentD****** M********
IntimatA. În temeiul art. 341 alin. 6 lit. b din C. proc. pen. admite plângerea formulată de petenta A V, cu, împotriva Ordonanţei de clasare nr. 1811/P/2017 din data de 18.06.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Desfiinţează ordonanţa de clasare menţionată şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru completarea urmăririi penale. B. Sesizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu privire la înscrisul „Contract de împrumut încheiat la data de 10.02.2016 între D M şi A C”. Se ataşează la adresa trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău o copie certificată de pe prezenta hotărâre, copii de pe înscrisurile depuse la prezentul dosar de părţi şi de alte instituţii, dosarul de urmărire penală nr. 1811/P/2017 al acestei unităţi de parchet în original şi copii de pe înscrisurile aflate la dosarul nr. 14627/180/2016 al Judecătoriei Bacău la filele 6, 57, 58. C. Dispune restituirea către Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a înscrisului de la fila 41 din prezentul dosar, urmând a fi lăsată o copie la dosar. În temeiul art. 275 alin. 3 din C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 26.09.2019
Incheiere finala dezinvestire 2103/2019 din 26.09.2019Amână pronunţarea la data de 26.09.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2019amână pronun?area la data de 25.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019Amână cauza la data de 10 Septembrie 2019, ora 09, C.1 Bis, sala 3 pentru a ata?area dosarului civil.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.06.2019 .
Incheiere de sedinta din 07.05.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.05.2019.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019