A****** C***** C******
PetentRecalifică cererea formulată de petentul A.C.C. aceasta urmând a fi analizată din perspectiva unei contestaţii formulate în temeiul art. 39 alin. (3) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Scoaterea de pe rol a cauzei reprezentând contestaţie împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate formulate în temeiul art. 39 alin. (3) din Legea 254/2013, formulată de deţinutul A. C.C. în prezent aflat în Penitenciarul Arad. Trimiterea cauzei spre soluţionare la judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Deva. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia iar în temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.
Hotarare 643/2019 din 26.06.2019