G***** F******** V*****
InculpatV***** F***** V*****
InculpatI. În baza art.335 al.1 Cod penal, stabileşte pe seama inculpatului GAVRIS FLORENTIN VASILE, trimis în judecată în stare de libertate, judecat după procedura prev. de art.375 C.pr.pen., o pedeapsă de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 al.1 C.p. În temeiul art.83 alin.1 C. pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele stabilite de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor. În temeiul art. 84 alin. 2 şi 88 alin. 1 C. pen., instanţa pune în vedere inculpatului că pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi obligaţiile care îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă, iar în caz de nerespectare cu rea-credinţă a acestora, instanţa va dispune revocarea amânării pedepsei şi aplicarea şi executarea acesteia în regim de detenţie. II. În baza art.335 al.3 Cod penal, condamnă pe inculpatul V***** F***** V*****, trimis în judecată în stare de libertate, judecat după procedura prev. de art.375 C.pr.pen., la o pedeapsă de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul spre conducere unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 al.3 C.p. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului şi fixează un termen de supraveghere a acestuia pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 92 Cod penal. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: 1. se va prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acest serviciu; 2. va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; 3. va anunţa, în prealabil, consilierul de probaţiune schimbarea locuinţei si orice deplasare ce depăşeşte 5 zile; 4. va comunica schimbarea locului de muncă; 5. va comunica orice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. În baza art.93 al.2 lit.b Cod penal impune inculpatului să respecte următoarea obligaţie: -- să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal va obliga pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria comunei Sâmbăta sau la Primăria comunei Răbăgani. În baza art.274 al.2 Cod procedură penală obligă pe inculpaţi să plătească statului suma de câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei cu inculpaţii şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică azi 14 noiembrie 2019.
Hotarare 526/2019 din 14.11.2019