V**** G** S**
CreditorG*** S******* P********* S*
DebitorAdmite în parte cererea. Obligă debitoarea ca în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, să achite creditoarei suma 15.000 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturii fiscale seria VALEX nr. 0147/31.12.2018. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 147 lei reprezentând penalităţi contractuale de 0,02% pe zi întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei obligaţiei de plată, respectiv 31.01.2019 şi până la data de 21.03.2019, inclusiv. Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată către creditoare în cuantum de 1.200 lei, din care suma de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi 1.000 lei onorariu avocat. Executorie. Cu cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi 15.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 12516/2019 din 15.11.2019Amână pronunţarea la data de 15.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019Alte cauze
Incheiere de sedinta din 17.10.2019