P******** P******
ReclamantI************ J******* D* P****** S******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul la stabilirea şi plata în favoarea reclamantului, începând cu data de 23.01.2016 şi până la data de 01.04.2017, a drepturilor salariale la nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcţia similară reclamantului, respectiv a diferenţelor rezultate prin acordarea drepturilor salariale corespunzătoare salariului de merit, ca urmare a aplicării art. 1 alin. 5 ind. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Obligă pârâtul la plata actualizată a sumelor respective cu indicele de inflaţie, începând de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 23.04.2016 şi până la data plăţii efective Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 11 aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform disp. art. 402 C. proc. civ.
Hotarare 325/2019 din 11.04.2019