Dosar 2051/102/2019 din 28.10.2019

recalculare pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2051/102/2019
Data dosar:
28.10.2019
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
recalculare pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul N.F. (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie de recalculare a pensiei prin includerea în calculul pensiei a veniturilor cuprinse în adeverinţa nr. 113/17.05.2018 emisă de SC Condmag SA. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor de drepturi de pensie rezultate în urma recalculării mai sus indicate, începând cu data de 1.08.2018. Respinge restul pretenţiilor reclamantului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 12 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 197/2020 din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 12 martie 2020, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei si la care pronuntarea se va face potrivit prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 06.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână cauza

    Având în vedere hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Mures, din 21 ianuarie 2020, prin care s-a stabilit adoptarea unei forme de protest constând în amânarea cauzelor care nu au caracter urgent si raportat la obiectul prezentei cauze, dispune amânarea cauzei si acordarea unui nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2020
  • Sedinta din data de 21.01.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână cauza

    Acorda un nou termen de judecata pentru administrarea probei cu inscrisurile aflate la dosarul de pensie al reclamantului.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD