Dosar 20561/94/2019 din 01.11.2019

cerere de valoare redusă fără citare părţi


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20561/94/2019
Data dosar:
01.11.2019
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă fără citare părţi
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C7 c.c. am .pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma totală de 800 euro (400 euro/pasager x 2 pasageri, echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând compensaţie întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, de la data de 01.11.2019, până la data plăţii elective. Obligă pârâta la plata 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (total 100 lei, taxă de timbru, respectiv 50 lei/pasager). Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de traducere, ca neîntemeiat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Buftea. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.03.2020.

    Hotarare 1341/2020 din 05.03.2020
  • Sedinta din data de 18.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C7 C.C.
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 05.03.2020. Conform art. 396 alin 2 Cod proc civ, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.02.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD