M****** F*******
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, art. 44 alin.1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.F.la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 335 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, art. 44 alin.1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.F.la o pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 38 alin.1 Cod Penal, şi 44 alin.1 Cod penal, constată că faptele din prezentul dosar se află în stare de concurs între ele şi în stare de pluralitate intermediară faţă de pedeapsa de 8 luni închisoare dispusă faţă de inculpat prin SP nr.324 din 29.11.2018 din dosar 706/265/2018 al Judecătoriei Năsăud, definitivă prin neapelare la 17.12.2018. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin SP nr.324 din 29.11.2018 din dosar 706/265/2018 al Judecătoriei Năsăud, definitivă prin neapelare la 17.12.2018. În baza art. 38 alin.1 Cod Penal, art. 44 alin.2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP nr.324 din 29.11.2018 din dosar 706/265/2018 al Judecătoriei Năsăud, definitivă prin neapelare la 17.12.2018 cu pedeapsa de 8 luni închisoare şi 4 luni închisoare aplicate prin prezenta inculpatului, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 4 luni din celelalte pedeapsă şi stabileşte pedeapsa rezultantă în sarcina inculpatului de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenţie. Deduce din pedeapsa astfel aplicată durata reţinerii inculpatului de 24 ore (1 zi), 01.07.2019. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat. În baza art. 272 Cod de procedură penală stabileşte onorariul avocatului din oficiu d-na Columban Ana, pt. inculpat la suma totală de 1495 lei, 868 lei pentru faza de judecată şi 627 lei pentru faza de cameră preliminară care se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 500 lei generată de faza de urmărire penală, şi 200 lei generată de faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2019.
Hotarare 284/2019 din 28.11.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare, la data de 28.11.2019;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2019Amânat cauza pt. depunerea de înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 17.10.2019