U********* B****
ReclamantC***** M*****
PârâtU******* A************ T***************** B****
ReclamantC******** L**** A* C****** M*****
PârâtRespinge excepţia lipsei de interes ridicată de pârâtul C******** L**** A* C****** M*****. Admite cererea formulată de reclamanta U.A.T. - Oraşul Borşa, în contradictoriu cu pârâţii C***** M***** şi C******** L**** A* C****** M*****, şi în consecinţă: Anulează HCL Moisei nr. 8/18.03.2019. Anulează în parte HCL Moisei nr. 5/16.01.2017 prin care a fost aprobat P.U.G. al comunei Moisei şi Regulamentul de Urbanism Local vizând terenul evidenţiat în C.F. 51389 cadastral 51389 Moisei proprietatea Oraşului Borşa, aflată în intravilanul comunei Moisei. Obligă pârâtul C******** L**** A* C****** M***** la elaborarea şi aprobarea unui P.U.Z. (Plan Urbanistic Zonal) care să reglementeze din punct de vedere urbanistic zona aferentă investiţiei „Colector principal de colectare a apei uzate menajere şi staţie de epurare a oraşului Borşa situată pe raza U.A.T. Moisei”, derulate de Oraşul Borşa pe terenul identificat în C.F. 51389 cadastral 51389 Moisei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi 11.02.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 126/2021 din 11.02.2021Amână pronunţarea la data de 11.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2021Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 05.10.2020Pentru administrarea probaţiunii
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Suspendat de drept în temeiul prevederilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 23/18.03.2020
Faţă de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Maramureş, în sensul suspendării activităţii în raport de modalitatea în care s-a finalizat în data de 28.01.2020 procedura legislativă în Parlamentul României, va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020