M****** I***
ReclamantM****** F***** I***
PârâtM****** L****** S******
PârâtF***** E**** G*******
PârâtM******* F**** C****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect – partaj judiciar formulată de reclamantul M****** I***, în contradictoriu cu pârâţii M****** F***** I***, M****** L****** S******, F***** E**** G*******, M******* F**** C****, Mîndrilă Octavian, Vizitiu Cornel, Gălbează Mărioara, Fofiu Dan, Fofiu Ioan, şi Mureşan Rodica. Constată că reclamantul a dobândit prin moştenire după defunctul Manoliu Leonida a Ioan, decedat la data de 1.08.1964 şi prin partaj voluntar cu moştenitorii menţionaţi în CM nr. 90/16.10.1964, emis de Notariatul de Stat al raionului Gura Humorului, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.956 mp. situat în extravilanul oraşului Gura Humorului, Voroneţ, jud. Suceava, parte din parcela nr. 1882/1 din CF nr. 2149 Gura Humorului. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12 martie 2020.
Hotarare 257/2020 din 12.03.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Administrare probatoriu.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Amână judecarea cauzei, pentru lipsă de procedură. Pronunţată în şedinţa publică din 07.11.2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019