N*** M***** T*****
ReclamantO*** L****
PârâtN**** P***** L******* I***
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului N. M. T., excepţie invocată de pârâta O.L. Respinge acţiunea formulată de reclamantul N. M.T. în contradictoriu cu pârâţii: O. L., BNP L. I. ,având ca obiect anulare act, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Corabia, sub sancţiunea nulităţii căii de atac. Pronunţată, azi, 05.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 818/2020 din 05.11.2020Admite în parte cererea formulată de reclamantul N*** M***** T*****. Îndreaptă erorile materiale strecurate în cuprinsul încheierii civile a şedinţei de judecată din data de 08.10.2020 pronunţată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr. 2066/213/2019, în sensul că se va menţiona la referatul cauzei că „reclamantul a formulat şi o cerere prin care solicitată să nu i se acorde termen de judecată la data 05.11.2020”, şi în loc de „Va respinge proba cu interogatoriul reclamantului” cum din eroare s-a scris, se va trece „Va respinge proba cu interogatoriul”, cum este corect.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.11.2020Respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător Marcu Adela Carmen, formulată de petentul N*** M***** T***** în dosarul cu nr. 2066/213/2019. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 03.11.2020, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere recuzare din 03.11.2020În temeiul art. 49 alin. (2) teza a II-a rap. la art. 396 alin. (1) şi (2) C. Pr.Civ. amână pronunţarea la data de 05.11.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerera soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. Pr.Civ. amână pronunţarea la data de 27.10.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerera soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2020Stabileste data pronutarii la 13.10.2020 pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise. Pronuntata azi, 08.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2020Încuviin?ează cererea de amânare formulata de reclamant, având în vedere ca a depus înscrisuri doveditoare. Acorda termen de judecata la 08.10.2020 ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 09.07.2020Amana cauza pentru când se introduce in cauza în calitate de parat notarul public Lapadat Ilie, care se citeaza cu copie de pe actiune, intampinare si precizare. Se citeaza reclamantul cu mentiunea de a depune la dosar extras de carte funciara sau, in situatia in care imobilul nu este inscris in cartea funciara, certificat de informare care să ateste acest fapt.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr.195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României, suspendă de drept cauza.
Amana cauza pentru când pârâta va exprima în scris un punct de vedere cu privire la cererea modificatoare a reclamantului.
Incheiere de sedinta din 17.02.2020Menţine dosarul nr. 2066/213/2019 în procedura prealabilă, pentru a da posibilitatea reclamantului să îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa, respectiv să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 621 lei şi să depună extrasul de carte funciară. Pronunţată azi 20.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019