H**** D* D*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1, cu aplicarea art. 41 C.pen., rap. la art. 396 alin. 10 C.proc.pen.., condamnă pe inculpatul HÎNDA DANIEL, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de Conducere vehicul fără permis în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă din 08.09.2016). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu cele care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 2450/08.05.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 9587/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2018 (pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare) şi sentinţei penale nr. 5067/18.10.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 26188/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.10.2018 (pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită în termenul de supraveghere al pedepsei (rezultante) de 1 an şi 3 luni dispusă prin sentinţa penală nr. 2595/27.10.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 18316/325/2015, definitivă prin decizia penală nr. 277/02.03.2016 a Curţii de Apel Timişoara. Constată că infracţiunea care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 5067/18.10.2018 este concurentă cu cele care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 2595/27.10.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 18316/325/2015, definitivă prin decizia penală nr. 277/02.03.2016 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni în pedepsele componente de: 1 an închisoare pentru art. 335 alin. 1 C.pen.; 1 an şi 3 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2595/27.10.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 18316/325/2015, definitivă prin decizia penală nr. 277/02.03.2016 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni în pedepsele componente de: 9 luni închisoare pentru art. 335 alin. 1 C.pen. rap. la art. 44 C.pen.; 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2595/27.10.2015; 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2450/08.05.2018. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni din sentinţa penală nr. 2595/27.10.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în pedepsele componente de 9 luni închisoare; 9 luni închisoare; 9 luni închisoare pentru art. 335 alin. 1 C.pen.. Menţine cu autoritate de lucru judecat revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2595/27.10.2015 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 277/A/02.03.2016 a Curţii de Apel Timişoara, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 2450/08.05.2018 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 05.06.2018. În temeiul art. 96 şi art. 38-39 alin. 1 lit. b C.pen., rap. la art. 43 alin. 1-2 C.pen., cu referire la Decizia HP nr. 14/2019 (M.Of. nr. 585/17.07.2019) stabileşte tratamentul sancţionator pentru infracţiunile concurente, astfel: Contopeşte pedepsele concurente care constituie primul termen al recidivei (trei pedepse de 9 luni aplicate prin sp nr. 2595/2015 şi 9 luni aplicată prin sp nr. 5067/18.10.2018) şi aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 9 luni, în final în sarcina inculpatului fiind stabilită pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (prim termen al recidivei). Contopeşte pedepsele concurente şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 4 luni închisoare (1/3 din cele pedeapsa de 1 an aplicată prin sp nr. 2450/2018), pedeapsa de bază rezultată fiind de 1 an şi 10 luni închisoare (al doilea termen al recidivei). În temeiul art. 43 alin. 2 C.pen. adaugă la pedeapsa anterioară de 1 an şi 6 luni închisoare devenită executabilă (ca urmare a revocării suspendării dispuse prin sentinţa penală nr. sentinţa penală nr. 2450/08.05.2018 a Judecătoriei Timişoara) pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie. Constată că inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 22.05.2019 prin sentinţa penală nr. 1624/16.05.2019 a Judecătoriei Timişoara, cu un rest rămas neexecutat de 199 zile. Anulează în temeiul art. 105 alin. 1 C.pen liberarea condiţionată. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la data executării pedepsei închisorii în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP, din care se va scădea perioada executată după liberarea condiţionată din data de 22.05.2019. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 72 cod penal, rap. la art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada deja executată de la data de 06.06.2018 până la data de 22.05.2019. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.200 lei (din care suma de 400 de lei este aferentă urmăririi penale) cheltuieli judiciare avansate de stat pentru judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.12.2019.
Hotarare 4010/2019 din 17.12.2019Amână pronunţarea la data de 17.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2019Stabile?te termen pentru deliberare şi pronun?area la data de 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2019Amână cauza la data de 27.11.2019 pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019