Dosar 20732/55/2019 din 31.12.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20732/55/2019
Data dosar:
31.12.2019
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 08:30

    Complet: C10-2020
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de către reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul S**** V***** V*****, în procedura privind cererile de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 722,68 lei reprezentând debit restant (contravaloare facturi scadente şi neachitate emise în perioada martie 2017 – iulie 2017), a penalităţilor de întârziere aferente facturilor emise în perioada martie 2017 – iulie 2017 în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată, până la plata efectivă a debitului aferent fiecărei facturi. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1268 lei reprezentând discountul acordat la achiziţionarea a două telefoane marca Samsung Galaxy J3 2016, a sumei de 579,84 lei reprezentând contravaloarea taxei de activare serviciu de telefonie mobila şi utilizare reţea, a sumei de 378,89 lei reprezentând contravaloarea unui decodor HD şi a unui Smartcard, cu titlu de justă despăgubire. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad Pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin grefa instanţei, azi, 03.03.2020.

    Hotararecameraconsiliu2003/2020 din 03.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD