L****** F*****
InculpatS*** B** F****** I***** S***
Parte civilăL****** F***** L* C****** A* C***** A*** G******
InculpatROMÂNIA JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA – SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 2079/235/2019 Document supus reglementărilor aflate sub incidenţa Regulamentului U.E. 2016/679 HOTĂRĂŞTE: 1. În temeiul art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din C.p.p., Stabileşte pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în sarcina inculpatului L****** F***** pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C.p. 2. În temeiul art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din C.p.p., Stabileşte pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare în sarcina inculpatului L****** F***** pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 teza a II-a din C.p. 3. În baza art. 38 alin. (2) din C.p., Constată că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre se află în concurs formal. 4. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C.p., Contopeşte cele două pedepse dispuse prin prezenta sentinţă penală, stabilind în sarcina inculpatului L****** F***** pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (1 lună închisoare), rezultând pedeapsa finală de 1 (unu) an şi 1 (unu) lună închisoare. 5. În baza art. 83 şi 84 din C.p., Amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an şi 1 lună închisoare stabilite în sarcina inculpatului L****** F***** şi fixează termenul de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. 6. În baza art. 85 alin. (1) din C.p., Dispune ca inculpatul să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj la datele fixate în acest sens; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acesteia; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. 7. În conformitate cu art. 86 alin. (1) din C.p., Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C.p. se comunică Serviciului de probaţiune Cluj. 8. În baza art. 404 alin. (3) din C.p.p. rap. la art. 83 alin. (4) şi 88 din C.p., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, neexecutării obligaţiei civile, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, anume: a) revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; b) posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; c) revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite prin hotărâre; d) revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul neplăţii integrale a despăgubirilor civile stabilite prin hotărâre, până la expirarea termenului de supraveghere 9. În baza art. 397 din C.p.p. rap. la art. 19, art. 25 din C.p.p., la art. 1349, art. 1357 şi urm. din C.civ. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S*** B** F****** I***** S***, cu sediul în Bucureşti, Sector 1, B-dul Ion Mihalache, nr. 1-7, Turn BRD, cu adresa procesuală aleasă în Bucureşti, str. Biharia, nr. 67-77, Clădirea METAV, Corp A1, sector 1, Bucureşti. Obligă inculpatul L****** F***** la plata către partea civilă a sumei de 3796,63 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 25 alin. (3) din C.p.p., Desfiinţează în totalitate adeverinţa de salariu nr. 102/14.10.2014, aparent emisă de SC Unix Auto SRL În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C.p.p., Obligă pe inculpatul L****** F***** la plata sumei de 500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (300 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru procuror, inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 20.11.2019.
Hotarare 1852/2019 din 20.11.2019