M***** L******
Apelant InculpatM********* A*********** Ş* D********** R************* D* P**** Ş* I********** P***** A*********** P*** R***** L****
Intimat Parte civilăÎn temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul teritorial Braşov, şi inculpatul M***** L****** împotriva sentinţei penale nr.169/S din 19.10.2018 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr.2079/62/2018, pe care o desfiinţează sub aspectul pedepsei complementare şi al conţinutului obligaţiilor impuse în cadrul suspendării sub supraveghere. Rejudecând în aceste limite, înlătură din alineatul 2 al dispozitivul hotărârii atacate menţiunea „după executarea pedepsei”. În temeiul art.93 alin.2 lit.b Cod penal, impune inculpatului M***** L****** şi obligaţia de a urma un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 martie 2019.
Hotarare 202/2019 din 12.03.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 12.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.03.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 05 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2019