B**** V***** D****
ReclamantS******* C***** D* U****** I****
PârâtRespinge cererea de lămurire a dispozitivului, ca neîntemeiata. Fara cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 22.01.2020.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Admite acţiunea. Anulează Decizia nr.147/14.06.2019 emisa de parat. Dispune reintegrarea reclamantului pe postul şi funcţia avute anterior încetării de drept a contractului individual de munca nr. 873/01.03.2003. Obligă pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării de drept a contractului individual de munca nr. 873/01.03.2003, respectiv 15.06.2019 si pana la data reintegrării efective. Obliga paratul la plata către reclamant a sumei de 2. 000 lei reprezentând cheltuieli de judecata. Executorie, provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare cerere ce se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată in ?edin?a publica azi, 13.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 7168/2019 din 13.12.2019Amână pronunţarea pentru 13.12.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Amânat în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019