S******* T****
ReclamantI************ D* P****** J******* S******
PârâtAdmite ac?iunea. Anulează Adresa nr. 73808/29.03.2018, precum ?i Adresa nr. R/15209/16.05.2018 emise de pârât. Obligă pârâtul să elibereze reclamantului autoriza?ia pentru procurarea unei arme neletale pentru autoapărare, dacă se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr.295/2004, a?a cum a fost modificata ?i completată prin Legea nr. 196/31.10.2019 şi Normele metodologice de aplicare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 23.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 46/2020 din 23.01.2020Amână pronunţarea la data de 23.01.2020. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 16.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020Faţă de cererea reclamantului, emite adresă către I************ D* P****** J******* S****** - Serviciul Cazier Judiciar, Statistică si Evidenţe Operative, pentru a depune la dosar un certificat de cazier judiciar, la zi, privind pe reclamantul din prezenta cauză.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Bunduc Ioan Doru în dosarul nr. 2094/86/2018* al Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal. Trimite dosarul nr. 2094/86/2018* al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Serviciului Registratură a Tribunalului Suceava pentru a proceda la o nouă repartizare aleatorie a acestuia, cu excluderea completului C1 F cont N. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 07 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere abtinere 114/2019 din 07.11.2019